Arad – Biserica Roșie


Cu ocazia unei plimbări în centrul Aradului, locașul de cult care datorită cărămizilor șlefuite poartă numele de Biserica Roșie cu siguranță va stârni interesul turiștilor.

Ridicarea edificiului de cult care se folosește și azi de către enoriașii evanghelici a început în anul 1905, iar peste un an a și avut loc sfințirea bisericii.

Clădirea a fost construită din piatră, beton și cărămidă în stil neogotic în colaborare cu renumitul arhitect arădean Lajos Szántay, proiectantul bisericii.

Altarul este sculptat iar amvonul este opera lui György Orr din Kosice. Istoricii sunt de părere că tabloul altarului provine de fapt dintr-o altă biserică.

Această operă datează din anul 1848 și îl reprezintă pe Iisus în timpul rugăciunii pe Muntele Măslinilor. Atmosfera bisericii este influențată substanțial și de vitraliile realizate de József Polka.

Turnul bisericii are o înălțime de 45 m și găzduia trei clopote, ale căror greutate totală era de aproape 1600 kg. Cele trei clopote turnate la Arad au rămas împreună numai până la începutul celui de al II-lea Război Mondial, moment în care două dintre ele au fost confiscate și cu mare probabilitate topite în scopul producției de arme.

Orga bisericii a fost creată la Timișoara în anul 1927. La fel ca și orga catedralei catolice, și aceasta poate fi des auzită cu ocazia concertelor de muzică clasică.

Turiștii ajunși în centrul Aradului vor descoperi foarte repede celebra Biserică Roșie. Pentru a o vizita trebuie luat contactul cu biroul bisericesc în timpul programului cu publicul, la numai câțiva pași de edificiul de cult.

 

inapoi

Cautare cazare

 
Cautarea de cazare