Békéscsaba – Festivalul Ghiveciului


La Békéscsaba există numeroase tradiții dedicate deliciilor culinare.

În cinstea lor se organizează si diferite festivaluri gastronomice, cele mai populare fiind Parada Ciolanului și a Berii respectiv Festivalul Cârnaților căruia se alătură șirul lung de pălinci și vinuri.

Municipiul nu uită însă nici de cei ce nu se consideră de-a dreptul carnivori: îi așteaptă cu un festival în luna august.

Este vorba de manifestația dedicată ghiveciului, de fapt un concurs al cărui scop este prepararea unor ghiveciuri deosebite, după rețete noi. Ingredientele de bază sunt întotdeauna ardeii, roșiile și ceapa, dar lângă acestea se poate folosi practic orice pentru obținerea unui gust nou rafinat, a unei noi specialități.

În 2012 locația este Sala Sporturilor și împrejurimile acesteia: aici se întrec zeci de echipe în arta gătirii ghiveciurilor, tot aici au loc concertele și diferitele programe culturale și de divertisment.

Organizatorii se gândesc și la copii. Mulțimea de programe oferite lor - chiar și celor mai mici care încă nu se interesează de bucatele preparate în cadrul evenimentului - le garantează distracție de neuitat.

 

inapoi

Cautare cazare

 
Cautarea de cazare