Crama Nachbil


Amatorilor de vinuri bune recomandăm din suflet vinurile de calitate ale localității Beltiug, în special cele produse de crama Nachbil, cel mai mare producător de vinuri din regiune.

Marca Nachbil simbolizează în multe țări europene vinul românesc de calitate.

Ideea înființării cramei Nachbil le-a venit proprietarilor în timpul unei călătorii. Bazele au fost depuse în anul 1999 și de atunci viticultura se dezvoltă continuu. Vița de vie s-a cultivat la început pe un teren de 2,5 hectare. Suprafața cultivată se întinde azi pe 15 hectare, iar crama se mândrește cu o paletă bogată de vinuri.

Cei interesați de vinuri pot degusta licoarea zeiască într-o ambiantă plăcută în cadrul degustărilor organizate de casa de vinuri, Participanților (maxim 10 persoane) li se oferă șase feluri de vin îmbuteliat. Degustarea este îndrumată de un expert, care prezintă și particularităților vinurilor.

În sezonul de vară (mai-noiembrie) degustarea include și un platou rece, specialități culinare șvăbești, gulaș la ceaun, tocăniță, și bineînțeles vinurile cramei: Trio, Riesling de Rin, Chardonnay, Rose, Trei Grații și Cuvee Selection.

În sezonul de iarnă (decembrie-aprilie) degustarea vinurilor de o calitate deosebită este acompaniată de specialități culinare șvăbești, un platou rece vegetarian și diferite mâncăruri tradiționale.

inapoi

Cautare cazare

 
Cautarea de cazare