Hajdúszoboszló – invitație la Nelson


În centrul orașului stă statuia ecvestră a lui Stefan Bocskai.

În spatele acesteia se ridică una dintre cele mai reprezentative clădiri ale orașului, fostul restaurant Bika (Taur), care funcționează și în prezent ca berărie, cofetărie, restaurant și hotel.

În anul 1857, când primul tren a trecut prin oraș, localnicii au recunoscut că datorită intensificării comerțului și circulației, orașul are nevoie de un han mare. Vorbele au fost urmate de fapte, astfel încât în anul 1860 s-a și deschis restaurantul Bika care și-a obținut forma actuală în anul 1871.

Parterul a adăpostit magazine și un local, la etaj era restaurantul și tot aici au fost amenajate camerele pentru cazare. În următorii ani această clădire a devenit locul preferat al localnicilor. Aici au fost prezentate piese de teatru, a avut loc primul spectacol de cinematograf. Clădirea găzduia nenumărate baluri și petreceri.

Astăzi clădirea poartă numele de Nelson, iar dacă cineva auzind acest nume se gândește la celebrul amiral, ne se înșeală. Toate sălile evocă navigația: puntea echipajului, suita amiralului Nelson, și multe alte detalii fac să ne simțim pe un vas de război. Cofetăria ne așteaptă cu specialități de cafea și 60 feluri de desert, în restaurant putem alege din bunătățile preparate de bucătarul navă într-o ambiantă selectă și foarte elegantă. Vara merită să stăm puțin la terasă, la o bere rece.

Restaurantul Nelson are o capacitate de 50 persoane, dar dispune și de o sală pentru evenimente pentru 80 persoane, iar terasa oferă locuri pentru 60 persoane. Mâncarea pregătită de bucătarul amiralului poate fi comandată și la domiciliu, dar noi vă sfătuim: Dacă sunteți la Hajdúszoboszló, treceți pe la fostul restaurant Bika.

 

inapoi

Cautare cazare

 
Cautarea de cazare