Tășnad – renumita baie termală


Una dintre băile cele mai îndrăgite ale județului se găsește la Tășnad, oraș situat la sud de Carei, la o distanță de 26 km.

Prima atestare documentară a localității sub numele de Tusnad datează din anul 1246. Localitatea a fost timp îndelungat reședința districtului Tășnad. În anul 1992 avea, împreună cu localitățile anexe, un total de 10399 locuitori, dintre care 5718 de etnie română, 4127 de etnie maghiară, 308 etnici rromi și 235 etnici germani.

Ștrandul localității este renumit în primul rând datorită apei termale care are în bazine o temperatură de 40 grade Celsius, dar izvorăște la o temperatură de 70 grade. Apa este bogată în clorură de natriu, brom și iod și se recomandă mai ales în cazuri de afecțiuni reumatice, reumatism degenerativ, afecțiuni ale sistemului nervos, afecțiuni ginecologice, recuperarea fracturilor. În ultimii ani ștrandul s-a bucurat de o dezvoltare constantă, în cadrul căreia a fost finalizat și un bazin cu apă rece.

În incinta ștrandului vizitatorii pot înnopta în corturi, dar în zona ștrandului există și posibilități de cazare în cabane și moteluri. Adresa ștrandului este: Tășnad, str. Ștefan cel Mare nr. 100, tel.: 0261/827820.

inapoi

Cautare cazare

 
Cautarea de cazare